Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
X

Autentificare cont

Tine-ma minte
Ati uitat parola? Click aici pentru a recupera user/parola
Nu aveti cont?
X

Recuperare user/parola

Te rugam sa introduci adresa de email pe care ai folosit-o la inregistrarea contului tau.

X

Deblocare automata cont

Te rugam sa introduci adresa de email pe care ai folosit-o la inregistrarea contului tau.

Contul meu Inregistrare cont Feedback clienti
PortalCodulFiscal.ro
Portal actualizat la 23 Noiembrie 2024

Modificari fiscale 11 - 17 iulie 2022


1. O.M.F. nr. 1.667/2022 pentru modificarea Procedurii de utilizare si functionare a sistemului national privind factura electronica RO e-Factura, precum si de primire si descarcare a facturii electronice de catre destinatarii facturii electronice emise in relatia B2G in sistemul national privind factura electronica RO e-Factura, aprobata prin Ordinul ministrului finantelor nr. 1.365/2021, si privind modificarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul finantelor publice, nr. 2.004/2013 pentru aprobarea procedurilor privind registrul entitatilor publice si registrul altor entitati
 
Publicat in: M.Of. nr. 714 din 15.07.2022
Completeaza formularul si TESTEAZA GRATUIT - Legislatie + Consultanta de la experti
Sunt de acord cu termenii si conditiile site-ului!
Conform cerintelor Regulamentului UE 679/2016 sunt de acord ca SC Rentrop & Straton S.R.L. sa colecteze si sa prelucreze datele din formular in scopuri comerciale.
 
Ce prevede:  Ordinul aduce modificari procedurii de utilizare si functionare a sistemului national privind factura electronica RO e-Factura. Modificarile vizeaza:
  • abrogarea prevederilor privind inscrierea entitatilor si autoritatilor publice in Registrul entitatilor publice
  • destinatarii facturii electronice emise in relatia B2G au obligatia sa descarce facturile din SPV si doar cei inregistrati in Registrul entitatilor publice prin accesarea «Punctului Unic de Acces» de pe site-ul Ministerului Finantelor - Sistemul national de raportare Forexebug, sectiunea «Vizualizare rapoarte» - «Facturi electronice».
 
2. O.M.F. nr. 1580/2022 pentru aprobarea modelului, continutului, modalitatii de depunere si de gestionare a ''Declaratiei privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate''

Publicat in: M.Of. nr. 715 din 15.07.2022
 
Ce prevede:  Ordinul aproba modelul si continutul formularului 112 "Declaratie privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate". Acesta se utilizeaza pentru declararea veniturilor aferente lunii iunie 2022.
 
3. O.G. nr. 16/2022 pentru modificarea si completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative si alte masuri financiar-fiscale
 
Publicat in: M.Of. nr. 716 din 15.07.2022
 
Ce prevede:  Principalele modificari aduse Codului fiscal:
  • se extinde sfera de aplicare a profitului reinvestit si asupra altor active decat cele prevazute in sibgurpa 2.1 si clasa 2.2.9 din Catalogul privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, respectiv facilitate se va aplica si pentru alte active utilizate in activitatea productie, procesare si activele reprezentand retehnologizare ce urmeaza a fi stabilite prin ordin al ministrului finantelor (in termen de 120 de zile de la data publicarii ordonantei in M.Of)
  • cresterea cotei pentru impozit pe dividende de la 5 la 8% - pentru dividende distribuite dupa data de 1 ianuarie 2023
  • incepand cu data de 1 ianuarie 2023 se abroga Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activitati. Contribuabilii care au intrat sub incidenta prevederilor acestei legi pana la data de 31 decembrie 2022 pot opta pentru plata impozitului pe veniturilor microintreprinderilor (fara sa aplice prevederile art. 52) sau pentru plata impozitului pe profit.
  • de la 01 ianuarie 2023 in vederea aplicarii impozitului pe veniturile microintreprinderilor o microintreprindere este o persoana juridica romana care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:
- a realizat venituri care nu au depasit echivalentul in lei a 500.000 euro. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului in euro este cel valabil la inchiderea exercitiului financiar in care s-au inregistrat veniturile;
- capitalul social al acesteia este detinut de persoane, altele decat statul si unitatile administrativ-teritoriale;
- nu se afla in dizolvare, urmata de lichidare, inregistrata in registrul comertului sau la instantele judecatoresti, potrivit legii.
- a realizat venituri, altele decat cele din consultanta si/sau management, in proportie de peste 80% din veniturile totale;
- are cel putin un salariat, cu exceptia persoanelor juridice nou infiintate.
- are asociati/actionari care detin peste 25% din valoarea/numarul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cel mult trei persoane juridice romane care se incadreaza sa aplice sistemul de impunere pe veniturile microintreprinderilor, incluzand si persoana care verifica indeplinirea conditiilor prevazute de art. 47 din Codul fiscal. In  cazul in care oricare dintre asociatii/actionarii persoanei juridice romane detine peste 25% din valoarea/numarul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la mai mult de trei persoane juridice romane care se incadreaza sa aplice sistemul de impunere pe veniturile microintreprinderilor si nu au codurile CAEN exceptate de la acest sistem, acestia trebuie sa stabileasca cele trei persoane juridice romane care aplica impozitul pe veniturile microintreprinderilor, restul persoanelor juridice urmand sa aplice impozit pe profit.
- se completeaza domeniile exceptate de la acest sistem de impunere cu urmatoarele (pentru aceste domenii se aplica impozit pe profit):
  • domeniul bancar;
  • domeniile asigurarilor si reasigurarilor, al pietei de capital, inclusiv cea care desfasoara activitati de intermediere in aceste domenii;
  • domeniul jocurilor de noroc;
  • activitati de explorare, dezvoltare, exploatare a zacamintelor de petrol si gaze naturale.
- Impozitul pe veniturile microintreprinderilor devine optional. Persoanele juridice romane, altele decat cele exceptate de la aplicabilitatea sistemului (activitatile prevazute la art. 47 alin. (2) din Codul fiscal), pot opta sa aplice impozitul pe veniturile microintreprinderilor incepand cu anul fiscal urmator celui in care indeplinesc conditiile de microintreprindere prevazute la art. 47 alin. (1) si daca nu au mai fost platitoare de impozit pe veniturile microintreprinderilor ulterior datei de 1 ianuarie 2023.
- se elimina din baza impozabila dividendele primite de la o filiala a microintreprinderii, persoana juridica situata intr-un alt stat membru al Uniunii Europene, in masura in care atat microintreprinderea, cat si filiala indeplinesc conditiile prevazute la art. 24 din Codul fiscal. Acestea nu se mai include in baza impozabila chiar daca nu sunt impozitate in statul strain.
- Se reglementeaza ordinea aplicarii deducerilor fiscale pentru microintreprinderile care efectueaza sponsorizari/cheltuieli pentru Fondul Natiunilor Unite Pentru Copii – UNICEF si alte organizatii internationale care isi desfasoara activitatea potrivit prevederilor unor acorduri speciale la care Romania este parte si pun in functiune aparate de marcat electronice fiscale scad aceste sume din impozitul pe veniturile microintreprinderilor in urmatoarea ordine:
a) sumele aferente sponsorizarilor, cheltuieli efectuate pentru Fondul Natiunilor Unite Pentru Copii – UNICEF si alte organizatii internationale care isi desfasoara activitatea potrivit prevederilor unor acorduri speciale la care Romania este parte. precum si sumele reportate, dupa caz;
b) costul de achizitie al aparatelor de marcat electronice fiscale si sumele reportate, dupa caz.

Reducerea de impozit, conform prevederilor Oug 153/2021 (pentru cresterile de capital) se aplica la impozitul pe veniturile microintreprinderilor dupa scaderea sumelor de mai sus.
  • incepand cu 01 ianuarie 2023 se elimina scutirea pentru persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii si asimilate salariilor prevazute la art. 76 alin. (1)-(3), ca urmare a desfasurarii activitatii pe baza de contract individual de munca incheiat pe o perioada de 12 luni, cu persoane juridice romane care desfasoara activitati sezoniere dintre cele prevazute la art. 1 al Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activitati, in cursul unui an (avand in vedere ca acest sistem de impunere nu se mai aplica de la 01 ianuarie 2023)
  • incepand cu veniturile aferente lunii ianuarie 2023 facilitatile fiscale in sectorul constructii, precum si in sectorul agricol si in industria alimentara se vor aplica doar pentru persoanele fizice care obtin venituri din salarii si asimilate salariilor realizate in baza contractelor individuale de munca incheiate cu angajatori care se incadreaza in conditiile prevazute la art. 60 pct. 5 si pct. 7 din Codul fiscal.  Cifra de afaceri in vederea aplicarii facilitatilor fiscale in se va calcula pentru anul in curs, cumulat de la inceputul anului pentru perioada corespunzatoare din anul curent, inclusiv luna in care se aplica scutirea inclusiv pentru angajatorii existenti la data de 1 ianuarie a fiecarui an (aceasta prevedere se aplica incepand cu 18 iulie 2022). Incepand cu veniturile aferente lunii august 2022 facilitatile se aplica pentru sumele din venitul brut lunar de pana la 10.000 lei inclusiv (prin reducere de la 30.000 lei).
  • incepand cu 18 iulie 2022 se introduc in categoria veniturilor neimpozabile indemnizatiile pentru ingrijirea pacientului cu afectiuni oncologice, potrivit legii.
  • incepand cu veniturile aferente anului 2023, se reduce plafonul pentru impozitarea la norma de venit (venituri din activitati independente) de la 100.000 la 25.000 euro.
  • incepand cu veniturile aferente lunii ianuarie 2023 se introduce un plafon lunar de venit neimpozabil si care nu se cuprinde in bazele de calcul ale contributiilor sociale obligatorii, de cel mult 33% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat, in conditiile stabilite prin lege, pentru urmatoarele:
 
a) prestatiile suplimentare primite de salariati in baza clauzei de mobilitate potrivit legii, altele decat cele prevazute la art. 76 alin. (2) lit. k), in limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizatia de delegare/detasare, prin hotarare a Guvernului, pentru personalul autoritatilor si institutiilor publice;
b) contravaloarea hranei acordate de catre angajator pentru angajatii proprii, persoane fizice care realizeaza venituri din salarii sau asimilate salariilor, in alte situatii decat cea prevazuta la art. 76 alin. (4) lit. c), astfel cum este prevazut in contractul de munca sau in regulamentul intern, in limita valorii maxime, potrivit legii, a unui tichet de masa/persoana/zi, prevazuta la data acordarii, in conformitate cu legislatia in vigoare. La stabilirea plafonului lunar neimpozabil nu se iau in calcul numarul de zile din luna in care persoana fizica desfasoara activitate in regim de telemunca sau munca la domiciliu sau se afla in concediu de odihna/medical/delegare. Prin hrana se intelege hrana preparata in unitati proprii sau achizitionata de la unitati specializate. Prevederile nu sunt aplicabile angajatilor care beneficiaza de tichete de masa, in conformitate cu legislatia in vigoare;
c) cazarea si contravaloarea chiriei pentru spatiile de cazare/de locuit puse de catre angajatori la dispozitia angajatilor proprii, persoane fizice care realizeaza venituri din salarii sau asimilate salariilor, astfel cum este prevazut in contractul de munca sau in regulamentul intern, in limita unui plafon neimpozabil de 20% din salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata/luna/persoana, in urmatoarele conditii:
(i)angajatul, sotul/sotia acestuia nu detin o locuinta in proprietate personala sau in folosinta in localitatea in care isi desfasoara activitatea;
(ii)spatiul de cazare/de locuit se afla in unitatile proprii, inclusiv de tip hotelier sau intr-un imobil inchiriat in acest scop de la o terta persoana, de catre angajator;
(iii)contractul de inchiriere dintre angajator si terta persoana este incheiat in conditiile legii;
(iv)plafonul neimpozabil se acorda unuia dintre soti, in cazul in care ambii soti desfasoara activitate in aceeasi localitate, la acelasi angajator sau la angajatori diferiti, pe baza declaratiei pe propria raspundere a acestuia.

La determinarea plafonului de 20% din salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se ia in calcul valoarea cea mai mica a salariului minim brut pe tara, in vigoare in luna pentru care se acorda avantajele.
Verificarea indeplinirii conditiilor se efectueaza pe baza documentelor justificative si constituie responsabilitatea angajatorului;
d) contravaloarea serviciilor turistice si/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajatii proprii si membrii de familie ai acestora, acordate de angajator, astfel cum este prevazut in contractul de munca, regulamentul intern, sau primite in baza unor legi speciale si/sau finantate din buget, in limita unui plafon anual, pentru fiecare angajat, reprezentand nivelul unui castig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul in care au fost acordate;
e) contributiile la un fond de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, si cele reprezentand contributii la scheme de pensii facultative, calificate astfel in conformitate cu legislatia privind pensiile facultative de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara, administrate de catre entitati autorizate stabilite in state membre ale Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European, suportate de angajator pentru angajatii proprii, in limita a 400 euro anual pentru fiecare persoana;
f) primele de asigurare voluntara de sanatate, precum si serviciile medicale furnizate sub forma de abonament, suportate de angajator pentru angajatii proprii, astfel incat la nivelul anului sa nu se depaseasca echivalentul in lei al sumei de 400 euro, pentru fiecare persoana;
g) sumele acordate angajatilor care desfasoara activitati in regim de telemunca pentru sustinerea cheltuielilor cu utilitatile la locul in care angajatii isi desfasoara activitatea, precum electricitate, incalzire, apa si abonamentul de date, si achizitia mobilierului si a echipamentelor de birou, in limitele stabilite de angajator prin contractul de munca sau regulamentul intern, in limita unui plafon lunar de 400 lei corespunzator numarului de zile din luna in care persoana fizica desfasoara activitate in regim de telemunca. Sumele sunt acordate fara necesitatea de prezentare a documentelor justificative.

Ordinea in care veniturile se includ in plafonul lunar de cel mult 33% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat se stabileste de angajator.
 
- Modificarea deducerilor la calculul impozitului pe veniturile din salarii - incepand cu veniturile aferente lunii ianuarie 2023. Deducerea personala cuprinde deducerea personala de baza si deducerea personala suplimentara si se acorda in limita venitului impozabil lunar realizat.

Deducerea personala de baza se acorda pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de pana la 2.000 de lei peste nivelul salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata aprobat prin hotarare a Guvernului, in vigoare in luna de realizare a venitului. In situatia in care, in cursul aceleiasi luni, se utilizeaza mai multe valori ale salariului minim brut pe tara, se ia in calcul valoarea cea mai mica a salariului minim brut pe tara.

Deducerea personala suplimentara se acorda astfel:
a) 15% din salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata pentru persoanele fizice cu varsta de pana la 26 de ani, care realizeaza venituri din salarii al caror nivel este de pana la nivelul unui venit lunar brut de pana la 2.000 de lei peste nivelul salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata aprobat prin hotarare a Guvernului, in vigoare in luna de realizare a venitului;
b) 100 de lei lunar pentru fiecare copil cu varsta de pana la 18 ani, daca acesta este inscris intr-o unitate de invatamant, parintelui care realizeaza venituri din salarii, indiferent de nivelul acestora.
 
  • eliminarea cotei forfetara de cheltuieli (40%). Incepand cu veniturile aferente anului 2023 cota de impunere de 10% se va aplica asupra venitului brut. Pentru contractele de inchiriere incheiate incepand cu 1 ianuarie 2023 contribuabilii care obtin venituri din cedarea folosintei bunurilor din patrimoniul personal, altele decat veniturile din arendare si cele din inchirierea in scop turistic a camerelor situate in locuinte proprietate personala, au obligatia inregistrarii contractului incheiat intre parti, precum si a modificarilor survenite ulterior, in termen de cel mult 30 de zile de la incheierea/producerea modificarii acestuia, la organul fiscal competent. Procedura de inregistrare se va stabili prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
  • modificarea transelor de venit si cotele pentru determinarea impozitului pentru veniturile din jocurile de noroc platite incepand cu 1 august 2022
  • modificarea impozitului pe veniturile din transferul dreptului dreptului de proprietate si al dezmembramintelor acestuia, prin acte juridice intre vii asupra constructiilor de orice fel si a terenurilor aferente acestora, precum si asupra terenurilor de orice fel fara constructii.
Incepand cu 01 ianuarie 2023 impozitul se va calcula la valoarea tranzactiei prin aplicarea urmatoarelor cote:
a) 3% pentru constructiile de orice fel si terenurile aferente acestora, precum si asupra terenurilor de orice fel fara constructii, detinute o perioada de pana la 3 ani inclusiv;
b) 1% pentru imobilele descrise la lit. a), detinute o perioada mai mare de 3 ani."
  • introducerea ca baza lunara de calcul al contributiilor sociale obligatorii salariul minim brut pe tara garantat in plata, pentru veniturile realizate in baza contractelor individuale de munca cu timp partial al caror nivel este sub nivelul salariului minim brut pe tara garantat in plata, cu anumite exceptii. Astfel, venitul luat in calcul va fi salariul minim brut pe tara in vigoare in luna pentru care se datoreaza contributiile si nu venitul realizat de salariat – incepand cu veniturilor aferente lunii august 2022
Masura NU se aplica in cazul persoanelor fizice aflate in una dintre urmatoarele situatii:
 
a) sunt elevi sau studenti, cu varsta pana la 26 de ani, aflati intr-o forma de scolarizare;
b) sunt ucenici, potrivit legii, in varsta de pana la 18 ani;
c) sunt persoane cu dizabilitati sau alte categorii de persoane carora prin lege li se recunoaste posibilitatea de a lucra mai putin de 8 ore pe zi;
d) au calitatea de pensionari pentru limita de varsta in sistemul public de pensii, cu exceptia pensionarilor pentru limita de varsta care beneficiaza de pensii de serviciu in baza unor legi/statute speciale, precum si a celor care cumuleaza pensia pentru limita de varsta din sistemul public de pensii cu pensia stabilita in unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii;
e) realizeaza in cursul aceleiasi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor in baza a doua sau mai multe contracte individuale de munca, iar baza lunara de calcul cumulata aferenta acestora este cel putin egala cu salariul de baza minim brut pe tara.
 
  • incepand cu veniturile aferente anului 2023, pentru persoanele fizice care realizeaza venituri din activitati independente si din drepturi de proprietate intelectuala baza anuala de calcul al contributiei de asigurari sociale o reprezinta venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decat:
a) nivelul de 12 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei prevazute la art. 120, in cazul veniturilor realizate cuprinse intre 12 si 24 de salarii minime brute pe tara;
b) nivelul de 24 de salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei prevazute la art. 120, in cazul veniturilor realizate de peste 24 de salarii minime brute pe tara;
 
  • incepand cu veniturile aferente anului 2023 baza anuala de calcul al contributiei de asigurari sociale de sanatate in cazul persoanelor care realizeaza venituri din cele prevazute la art. 155 alin. (1) lit. b)-h) o reprezinta:
a) nivelul a 6 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei prevazute la art. 120, in cazul veniturilor realizate cuprinse intre 6 si 12 salarii minime brute pe tara;
b) nivelul de 12 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei prevazute la art. 120, in cazul veniturilor realizate cuprinse intre 12 si 24 de salarii minime brute pe tara;
c) nivelul de 24 de salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei prevazute la art. 120, in cazul veniturilor realizate de peste 24 de salarii minime brute pe tara."
  • de la 01 ianuarie 2023 se excepteaza de la aplicarea cotei de 9% bauturile care contin zahar sau alti indulcitori sau aromatizate incadrate la codurile NC 2202 10 00 si 2202 99.Pentru aceste produse se va aplica cota standard 19%. Tot de la 01 ianuarie 2023 se va aplica cota de 9% (si nu 5% cat este in present) pentru serviciile de restaurant si de catering, cu exceptia bauturilor alcoolice si a bauturilor nealcoolice care se incadreaza la codurile NC 2202 10 00 si 2202 99 si pentru  cazarea in cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu functie similara, inclusiv inchirierea terenurilor amenajate pentru camping
  • se modifica din nou conditiile pentru aplicarea cotei de 5% pentru livrarea de locuinte.  Astfel, incepand cu 01 ianuarie 2023 se aplica cota redusa 5% TVA pentru livrarea de locuinte care au o suprafata utila de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodaresti, a caror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depaseste suma de 600.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adaugata, achizitionate de persoane fizice in mod individual sau in comun cu alta persoana fizica/alte persoane fizice. Suprafata utila a locuintei este cea definita prin Legea nr. 114/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Anexele gospodaresti sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Cota redusa se aplica numai in cazul locuintelor care in momentul livrarii pot fi locuite ca atare. Orice persoana fizica poate achizitiona, incepand cu data de 1 ianuarie 2023, in mod individual sau in comun cu alta persoana fizica/alte persoane fizice, o singura locuinta a carei valoare nu depaseste suma de 600.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusa de 5%. Ordonanta prevede si masuri tranzitorii pentru situatiile in care au fost incheiate contracte de avans pana la 01 ianuarie 2023
  • se instituie un nou calendar privind nivelul accizelor, armonizate si nearmonizate, pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2026. Acciza ad valorem se calculeaza prin aplicarea procentului legal asupra pretului de vanzare cu amanuntul al tigaretelor eliberate pentru consum. Acest procent legal se aplica dupa cum urmeaza:
a) 13% asupra pretului de vanzare cu amanuntul al tigaretelor eliberate pentru consum, pentru perioada 1 august 2022-31 martie 2023 inclusiv;
b) 12% asupra pretului de vanzare cu amanuntul al tigaretelor eliberate pentru consum, pentru perioada 1 aprilie 2023 - 31 martie 2024 inclusiv;
c) 11% asupra pretului de vanzare cu amanuntul al tigaretelor eliberate pentru consum, pentru perioada 1 aprilie 2024-31 martie 2025 inclusiv;
d) 10% asupra pretului de vanzare cu amanuntul al tigaretelor eliberate pentru consum, incepand cu 1 aprilie 2025.
  • acciza specifica exprimata in lei/1.000 de tigarete se determina anual, pe baza pretului mediu ponderat de vanzare cu amanuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem si a accizei totale al carei nivel este prevazut in anexa nr.. Aceasta acciza specifica se aproba prin ordin al ministrului finantelor care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, pana la 1 martie. In perioada 1 august 2022 - 31 martie 2023 inclusiv, acciza specifica pentru tigarete este de 459,386 lei/1.000 tigarete.
  • se elimina reglementarile privind impozitul/taxa pe cladiri pentru cladirile cu destinatie mixta si se implementeaza un nou mod de calcul a impozitului pe cladirile rezidentiale/nerezidentiale.
Alte modificari: Obligatii dotari cu POS
 
Incepand cu 01 ianuarie 2023 persoanele juridice care desfasoara activitati de comert cu amanuntul si cu ridicata, asa cum acestea sunt definite de OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata precum si cele care desfasoara activitati de prestari de servicii, care realizeaza anual o cifra de afaceri mai mare de 10.000 euro in echivalent lei, au obligatia sa accepte ca mijloc de plata cardurile de debit, de credit sau preplatite, prin intermediul unui terminal POS si/sau al altor solutii moderne de acceptare, inclusiv aplicatii ce faciliteaza acceptarea platilor electronice.

Obligatia de acceptare a cardurilor de debit, de credit sau preplatite, prin intermediul unui terminal POS si/sau al altor solutii moderne de acceptare, se naste incepand cu trimestrul urmator celui in care incasarile din cursul anului respectiv au depasit pragul de 10.000 euro. Cursul de schimb valutar pentru determinarea echivalentului in lei este cel comunicat de Banca Nationala a Romaniei in ultima zi a anului precedent.
 
Continutul, designul, structura, precum si materialele PortalCodulFiscal.ro apartin Editurii RENTROP & STRATON si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala. Pentru detalii consultati sectiunea Termeni si conditii.

Newsletter PortalCodulFiscal.ro

Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti.
Aboneaza-te ACUM la Newsletterul PortalCodulFiscal.ro si primesti cadou Raportul special "Intreprinderi legate
Impozit micro sau impozit pe profit?"
!

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016

Studii de caz si articole despre og 16/2022

Mai192023

Indemnizatie de delegare si de mobilitate

de Elena Garofil valabil la 19 Mai 2023
Intrebare: Societatea are ca obiect de activitate transporturi rutiere de marfuri. Aceasta acorda indemnizatie de delegare soferilor in limita in tara, de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizatie, prin hotarare a Guvernului, pentru personalul autoritatilor si institutiilor publice, in limita a 3 salarii de baza corespunzatoare locului de munca ocupat, in conditiile in care delegarea depaseste 12 ...
Mar312023

Facilitati fiscale salariati din constructii

de Alexandru Palaghia valabil la 31 Mar 2023
Intrebare: Pentru lunile in care firma cu cod CAEN 4120 (constructii) realizeaza cifra de afaceri din activitatile mentionate la lit.a) in limita a cel putin 80% din cifra de afaceri totala calculata cumulat de la inceputul anului, inclusiv luna de raportare, se aplica facilitati in constructii pentru angajatii care se afla in activitate cu specific- constructii pe teritoriul Romaniei daca concomitent firma ...
Mar312023

Dividende in declaratia 205

de Olga Crevelescu valabil la 31 Mar 2023
Intrebare: O microintreprindere are 2 asociati, unul cu 20% si celalalt cu 80% cote in asociere. In anul 2022 repartizeaza la dividende, sumele din profitul anilor anteriori, astfel incat sa poata calcula cota de 5% la impozitul pe dividende. Asociatul care detine cota de 80% din capital este pensionat anticipat, deci nu ar avea dreptul sa obtina venituri in 2022. Totusi, dividendele aferente nu le-a ...
Ian112023

Distribuire dividende anii 2017 si 2018

de Portal Codul Fiscal valabil la 11 Ian 2023
Intrebare: Pentru dividende din anul 2017 si 2018 distribuite in luna decembrie dar inca neachitate integral (negand societatea disponibil) in 2022 urmand a se achita in ianuarie 2023 diferenta, cum se vor impozita? La momentul distribuirii cu 5% sau la momentul platii cu 8%?
Feb132023

Incadrarea serviciilor de turism acordate salariatiilor proprii in prevederile art. 76 alin. 4 1

de Alexandru Palaghia valabil la 13 Feb 2023
Intrebare: Avand in vedere modificarile aduse de OG 16/2022 si celelalte acte rectificative ulterioare, in domeniul impozit pe venit, contributii sociale obligatorii, va rugam sa ne sprijiniti intr-o speta: - societatea plateste in luna ianuarie 2023 un decont aferent serviciilor turistice (servicii turistice efectuate in 2022). Contravaloarea serviciilor turistice decontate de angajator intra sub incidenta ...
Feb092023

Webinar Cele mai importante modificari fiscale din 2023, 9 februarie 2023

de Portal Codul Fiscal 09 Feb 2023
PortalCodulFiscal.ro va prezinta desfasurarea sesiunii de consultanta personalizata din cadrul webinarului Cele mai importante modificari fiscale din 2023, din 9 februarie 2023   Tematica webinar: 1. Principalele modificari aduse Codului fiscal de OG 16/2022, aprobata prin Legea 370/2022, valabile pentru anul 2023: 1.1 Modificari in domeniul ...
Vezi toate studiile de caz despre og 16/2022 keyboard_double_arrow_right