Obligatie noua pentru angajatorii cu peste 50 de salariati: Raportarea anuala privind angajatii cu dizabilitati cu termen la 31 ianuarie 2025
Incepand cu acest an, angajatorii care au cel putin 50 de salariati trebuie sa transmita anual, pana la 31 ianuarie, o situatie centralizata privind functiile ocupate de angajatii cu dizabilitati, precum si un inventar al competentelor necesare pentru ocuparea acestor functii. Obligatia de raportare a fost introdusa prin modificarile aduse Legii nr. 448/2006, iar prima raportare, aferenta anului 2024, trebuie efectuata pana la 31 ianuarie 2025.
Cine trebuie sa raporteze?
Conform articolului 78, alin. (2 indice 4) din Legea nr. 448/2006, obligatia revine autoritatilor si institutiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel putin 50 de angajati. Daca pragul de cel putin 50 angajati a fost atins la 1 ianuarie 2025, entitatea are obligatia de a depune raportarea, indiferent daca are sau nu angajati cu dizabilitati.
- Pentru salariatii angajati cu norma intreaga durata normala a timpului de munca este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana;
- In cazul tinerilor in varsta de pana la 18 ani durata timpului de munca este de 6 ore pe zi si de 30 de ore pe saptamana.
Salariatii angajati cu fractiune de norma sunt inclusi in numarul total de angajati proportional cu timpul efectiv lucrat conform prevederilor contractului individual de munca.
Procentul de 4% din numarul total de angajati se determina ca medie aritmetica rezultata din suma efectivelor zilnice de salariati din luna respectiva, inclusiv zilele de repaus saptamanal, zilele de sarbatori legale si alte zile in care nu se lucreaza, impartita la numarul total de zile calendaristice.
Potrivit instructiunilor de la art. 3 alin. 2 din Ordinul 1001/2022, in efectivele zilnice nu se includ salariatii aflati in concediu fara plata, cei aflati in greva, cei detasati la lucru in strainatate si nici cei ale caror contracte individuale de munca sunt suspendate.
Pentru fiecare zi de repaus saptamanal sau de sarbatoare legala se iau in calcul efectivele de salariati din ziua lucratoare precedenta, cu exceptia persoanelor al caror contract individual de munca a incetat in acea zi.
Procentul de 4% rezultat este un numar care are o valoare zecimala din doua cifre, care se inmulteste cu salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata sau, dupa caz, cu 50% din salariul minim brut pe tara garantat in plata, stabilit prin hotarare a Guvernului in vigoare in luna pentru care se plateste, in functie de optiune, potrivit art. 5 din Ordinul 1001/2022.
Ce trebuie raportat?
Raportarea include doua componente principale:
- Situatia centralizata a functiilor ocupate de persoanele cu dizabilitati.
- Inventarul competentelor solicitate la angajarea acestora.
Cum se transmite raportarea?
Raportarea trebuie trimisa catre:
- Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilitati (ANDPD);
- Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), prin agentiile judetene pentru ocuparea fortei de munca sau prin agentia municipiului Bucuresti, in functie de sediul angajatorului.
Model oficial de raportare
Modelul oficial al situatiei centralizate a fost publicat recent prin Ordinul comun nr. 28/11/2025 in vigoare de la 28 ianuarie 2025, si este inclus in Anexa nr. 2 a acestuia. Structura raportarii include:
- Denumirea angajatorului;
- Codul fiscal si datele de identificare;
- Numarul de posturi aprobate si ocupate de persoane cu dizabilitati;
- Lista competentelor solicitate pentru aceste posturi, conform modelului de mai jos:
ANEXA Nr. 2
Denumirea autoritatii/institutiei publice/persoanei juridice publice/private . . . . . . . . . .,
cu sediul in localitatea . . . . . . . . . ., strada . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., judetul . . . . . . . . . .,
codul fiscal . . . . . . . . . ., nr. de inmatriculare la registrul comertului . . . . . . . . . .,
codul CAEN . . . . . . . . . ., datele de contact . . . . . . . . . . (numarul de telefon, adresa de e-mail)
SITUATIE CENTRALIZATA
a functiilor ocupate de persoanele cu dizabilitati angajate in anul . . . . . . . . . .
- model -
Numarul de posturi aprobate/existente in anul . . . . . . |
Numarul de posturi vacante in anul . . . . . . . |
Denumirea functiilor/posturilor ocupate de persoanele cu dizabilitati angajate |
Numarul total de functii/posturi ocupate de persoanele cu dizabilitati |
Competentele solicitate la angajare, corespunzatoare functiei/postului |
||
Data |
Semnatura persoanei care reprezinta/angajeaza legal autoritatea/ |
|||||
Ce se intampla daca angajatorul nu are angajati cu dizabilitati?
Legislatia nu prevede o exceptie pentru angajatorii care nu au persoane cu dizabilitati incadrate, ceea ce inseamna ca raportarea trebuie facuta in orice situatie. Mai mult, legea impune ca angajatorii care nu respecta procentul de 4% angajati cu dizabilitati sa colaboreze cu ONG-uri si agentiile de ocupare a fortei de munca pentru identificarea unor potentiali candidati.
Termene viitoare
Raportarea trebuie efectuata in fiecare an, pana la data de 31 ianuarie, pentru anul anterior. Astfel:
- Pana la 31 ianuarie 2025 se raporteaza pentru anul 2024;
- Pana la 31 ianuarie 2026 se va raporta pentru anul 2025 si asa mai departe, in fiecare an.
Concluzie
Aceasta noua obligatie de raportare are scop monitorizarea si sprijinirea integrarii persoanelor cu dizabilitati pe piata muncii. Angajatorii trebuie sa se asigure ca respecta termenul de raportare si ca transmit datele corecte pentru a evita eventualele sanctiuni. Modelul oficial publicat recent simplifica procesul de completare a situatiei centralizate si permite conformarea rapida la noile cerinte legislative.
Newsletter PortalCodulFiscal.ro
Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti.
Aboneaza-te ACUM la Newsletterul PortalCodulFiscal.ro si primesti cadou Raportul special "SAF-T 2025"!