Scutirea de la plata impozitului pe norma de venit pentru productia valorificata de membrii cooperativelor agricole prin/catre cooperativa
11 Feb 2019
Conform art. 76 alin. (1) lit. c) din Legea cooperatiei agricole nr. 566/2004 membrii cooperativelor sunt scutiti de la plata impozitului pe norma de venit în cazul persoanelor fizice, respectiv persoana fizica, persoana fizica autorizata, întreprindere individuala, întreprindere familiala, definite potrivit O.U.G. nr. 44/2008, pentru productia valorificata prin/catre cooperativa agricola.
Prin H.G. nr. 30/2019 s-a aprobat Metodologia de calcul al reducerii normei de venit pentru aplicarea prevederilor referitoare la scutirea de la plata impozitului pe venit, prevazuta la art. 76 alin. (1) lit. c) din Legea cooperatiei agricole nr. 566/2004 de care beneficiaza persoanele fizice. Metodologia impune calcularea normei de venit unitare, care este utilizata de persoanele fizice la determinarea normei de venit reduse si a venitului anual, în functie de productia valorificata prin/catre cooperativa.
Fermierul, contribuabil persoana fizica, membru al unei cooperative agricole care livreaza produse prin/catre cooperativa calculeaza:
1. suprafata/capetele de animale/familiile de albine impozabile prin scaderea din numarul de ha/capete/familii de albine detinute a valorilor corespunzatoare suprafetelor de teren/capetelor de animale/familiilor de albine pentru care nu se datoreaza impozit, conform tabelului prevazut la art. 105 alin. (2) din Codul fiscal si în conformitate cu dispozitiile art. 107 alin. (3) din acelasi act normativ;
2. valoarea productiei livrate prin/catre cooperativa - valoare scutita de impozit - prin înmultirea cantitatilor livrate (kg produse agricole, litri lapte, numar capete de animale, familii de albine, dupa caz) cu norma de venit unitara din coloana (3) a tabelului din anexa nr. 3 la H.G nr. 30/2019, corespunzatoare fiecarei categorii de productii vegetale si animale. În cazul livrarii de 2 sau mai multe produse animale obtinute de la aceeasi specie de animale (de exemplu, carne, lapte) valorile se însumeaza;
3. norma de venit redusa, prin:
b) scaderea sumei determinate potrivit lit. a) din norma de venit corespunzatoare, din coloana (2) a tabelului din anexa nr. 3 la Hotararea Guvernului nr. 30/2019;
4. venitul anual prin înmultirea normei de venit reduse obtinute prin calculul prevazut la pct. 3 cu suprafata/capetele de animale/familiile de albine impozabile obtinuta prin calculul prevazut la pct. 1.
In anexa nr. 4 la hotarare sunt redate exemple numerice de calcul pentru fermieri membri ai unei cooperative agricole care livreaza produse prin/catre cooperativa.
In anul fiscal 2018, pentru productia valorificata prin/catre cooperativa agricola în anul 2018, contribuabilul, persoana fizica, beneficiaza de facilitatea fiscala prevazuta la art. 76 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 566/2004 prin depunerea Declaratiei unice privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoane fizice rectificative ori de cate ori este cazul, pana la data de 15 martie 2019 inclusiv.
Începand cu anul fiscal 2019, pentru productia valorificata prin/catre cooperativa agricola, în cursul anului pana la data de 31 decembrie a anului de realizare a venitului, contribuabilul, persoana fizica, reduce norma de venit în baza documentelor justificative, potrivit legii, în conformitate cu Metodologia de calcul prin depunerea Declaratiei unice privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice, pana la termenul legal de depunere prevazut în Codul fiscal.
Pentru productia valorificata prin/catre cooperativa agricola, dupa data depunerii Declaratiei unice privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice, prevazuta în Codul fiscal, contribuabilul, persoana fizica, beneficiaza de facilitatea fiscala prevazuta la art. 76 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 566/2004 prin depunerea Declaratiei unice privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice rectificative ori de cate ori este cazul, pana la data de 15 martie, inclusiv, a anului urmator, în baza documentelor justificative, potrivit legii.
Documentele justificative prin care se atesta productia valorificata prin/catre cooperativa agricola, pe baza carora a fost redusa norma de venit, se pastreaza de catre contribuabili.
Continutul, designul, structura, precum si materialele PortalCodulFiscal.ro apartin Editurii RENTROP & STRATON si sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, cu modificarile si completarile ulterioare. Copierea/distribuirea/republicarea acestora este ilegala. Pentru detalii consultati sectiunea Termeni si conditii.
Newsletter PortalCodulFiscal.ro
Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti.
Aboneaza-te ACUM la Newsletterul PortalCodulFiscal.ro si primesti cadou Raportul special "Intreprinderi legate
Impozit micro sau impozit pe profit?"!