Vesti bune pentru România si intreaga UE: Bundesbank anticipeaza ca economia Germaniei isi va reveni puternic in al doilea trimestru
Economia germana, cea mai mare din Europa, isi va reveni substantial in cel de-al doilea trimestru, iar cresterea ar putea fi suficient de puternica pentru a impulsiona intreaga economie a zonei euro, anticipeaza Bundesbank, banca centrala a Germaniei. Economia germana este principala destinatie a exporturilor romanesti si sursa de crestere pentru majoritatea statelor din regiune.
Produsul Intern Brut german a crescut cu doar 0,1% in ritm trimestrial in primele trei luni ale acestui an, cand economia zonei euro s-a afundat, iar cea a intregii Uniuni Europene a intrat in recesiune.
Economia germana a crescut „aproape exclusiv“ pe baza cheltuielilor populatiei, activitatea din sectorul constructiilor fiind inghetata din cauza iernii deosebit de lungi.
„Cresterea notabila a comenzilor industriale dupa un start slab in acest an da sperante ca exporturile si investitiile in echipamente – factori de pe partea cererii, pe a caror energie economia germana se poate baza cel mai mult – isi vor reveni“, se arata intr-un raport al bancii centrale. Comenzile industriale au crescut neasteptat in martrie, cu 2%, analistii anticipand scadere.
Bundesbank avertizeaza insa ca din cauza problemelor legate de datoriile prea mari din alte state din zona euro, care sunt parteneri comerciali majori ai economiei germane, riscurile raman „ridicate“, noteaza agentia AP. Cu toate ca BCE a redus dobanda de politica monetara la nivelul minim record de 0,5%, iar conditiile de finantare din Germania sunt „exceptional de favorabile“, in state precum Spania si Italia bancile ingreuneaza creditarea si pun costuri mai mari in seama clientilor deoarece au probleme cu propria finantare.
Odata cu vestile date de Bundesbank, guvernul de la Berlin a anuntat ca a acceptat sa asigure locuri de munca sau ucenicie pentru aproximativ 5.000 de tineri someri din Spania. Aici rata somajului in randul tinerilor este de aproape 56% si de aceea programul german nu va avea un impact semnificativ asupra situatiei somerilor spanioli.
Spania are in total sase milioane de someri, la o populatie de 47 de milioane, scrie Financial Times.
In Germania sunt inregistrati in sistemul de siguranta sociala 43.500 de spanioli. Pe cand economiile de la periferia zonei euro inregistreaza rate record ale somajului, Germania, unde somajul este la minimul de dupa reunificarea tarii, se confrunta cu un deficit de forta de munca.
Vestile aduse de Bundesbank sunt bune si pentru Merkel, care in septembrie va incerca sa castige de la alegatori un nou mandat de cancelar.
Guvernul de la Berlin, condus de cancelarul Angela Merkel, este invinovatit in statele de la periferia zonei euro pentru austeritatea care le macina economiile.
Europa trebuie sa se reformeze, altfel risca un deceniu pierdut, avertizeaza banca centrala a Canadei.
Europa s-ar putea confrunta cu o decada de stagnare daca umbla in continuare cu jumatati de masura si nu implementeaza reforme majore, a avertizat guvernatorul Bancii Canadei Mark Carney. El a dat Europei exemplul Japoniei, care dupa un „deceniu pierdut“ a recurs la injectii masive de lichiditate ce readuc economia pe crestere si ajuta exporturile prin deprecierea yenului.
„Europa poate trage invataminte de la Japonia despre pericolul jumatatilor de masura“, a spus Carney, adaugand ca succesul sau esecul stimulului monetar masiv la care a recurs guvernul nipon – un „experiment indraznet“ – va influenta perspectivele in urmatorii ani, scrie agentia Thomson Reuters. Afirmatiile au fost facute in ultimul discurs tinut de Carney ca guvernator al Bancii Canadei. De la 1 iunie el va conduce o alta banca influenta la nivel international, Banca Angliei. Bancherul a atentionat ca economia europeana este impiedicata sa creasca de austeritatea bugetara, increderea redusa si conditiile restrictive de creditare.
Germania este principalul cumparator al exportatorilor romani
Ce inseamna Germania pentru Romania?
Germania ocupa locul trei la investitii directe in Romania, cu un sold de 6,3 miliarde euro la sfarsitul anului 2011, sau 11,4% din total. Pe primele locuri sunt Olanda si Austria.
Germania este principala destinatie a exporturilor romanesti, atragand 18,6% din acestea anul trecut. Exporturile au insumat 8,3 miliarde euro.
Germania este, de asemenea, principala sursa de importuri pentru Romania, acoperind 17,4% din total in 2012. Importurile s-au situat la 9,5 miliarde euro.
La inceputul anului trecut in Romania erau inregistrate 18.884 de firme si companii germane - locul doi dupa Italia – reprezentand peste 10% din totalul societatilor cu capital strain.
Printre marile companii germane prezente in Romania figureaza Kaufland, liderulul retelelor de retail alimentar, Metro (retail), Lidl (retail), Rewe (retail si turism), E.On (energie) si Continental (piese auto).
Newsletter PortalCodulFiscal.ro
Ramai la curent cu toate solutiile propuse de specialisti.
Aboneaza-te ACUM la Newsletterul PortalCodulFiscal.ro si primesti cadou Raportul special "Intreprinderi legate
Impozit micro sau impozit pe profit?"!